Un preşedinte, un premier, un Guvern şi un Parlament iresponsabil
Îmi cer scuze că nu am mai scris de mult pe blog, însa am avut examene grele şi am avut mult de învatat (un examen a avut şi un final fericit…10
astept răspunsul de la al doilea). Mai am 3 examene şi scap…finally.
După ce săptamâna trecută moţiunea de cenzură PSD nu a trecut în Parlament şi după tot circul (sau mai bine zis “Divina Comedie” citându`l pe Dante, divină, exclusiv cu sens ironic) am auzit într-un interviu la Realitatea (dacă nu mă înşel) luat domnului Varujan Vosganian nişte idei de care Boc ar trebui să ia aminte:
Orice Guvern trebuie să respecte trei principii, atunci când croieşte bugetul:
a) cheltuielile cu investiţiile trebuie să fie mai mari decât deficitul bugetar:
b) nu te atingi de pensii:
c) nu te atingi de salarii.
Poţi discuta despre redimensionarea, de ansamblu, a câstigurilor salariale ( al treisprezecelea salariu, primele, bonusurile ori diversele sporuri), dar nu te poţi atinge de salariu. Mărimea salariului este modul în care fiecare om se poziţioneaza faţa de societate, e rodul muncii lui, al carierei urmate pas cu pas. A lua cuiva din pensie ori din salariu e ca şi cum i-ai lua o parte din viaţă.
Interesant. Voi ce părere aveţi?
P.S. La multi ani Anca !! >:D<
